Omul ca produs al climei

În cel mai simplu aspect, vorbim aici despre alternanţa
zi-noapte şi succesiunea anotimpurilor, cu caracteristicile lor,
care înrâuresc ritmul de viaţă şi activităţile sezoniere precum
cele agricole. La un alt nivel, chiar şi îmbrăcămintea este
dictată de climă şi reflectă o modalitate de adaptare a
oamenilor. De la pânzele pe care le purtau aborigenii în jurul
taliei, până la costumele alcătuite din mai multe straturi de
blană, purtate de oamenii din zonele polare, toate aceste stiluri
vestimentare sunt un rezultat al modului în care oamenii încearcă
să facă faţă climei.

Multă vreme, clima a fost folosită pentru a explica
divesitatea umană. Încă de la începuturi, călătorii erau
uimiţi atât de diversitatea geografică, cât şi de cea a oamenilor.
Un rol important l-a avut clima şi asupra istoriei. De câte ori o
luptă sau un eveniment a fost influenţat de climă? Câte armate au
fost favorizate de climă şi câte nu? Se spune că numai frigul
năprasnic din Rusia l-a împiedicat pe Napoleon să cucerească
întreaga Europă.

• Christian Dior, maestrul haute couture. „Îngrijirea este secretul eleganței reale”
• Michael J. Fox, actorul care s-a întors în viitor. Diagnosticat cu Parkinson la vârsta de 29…

Teorii
vechi

Desigur că şi clima a fost judecată cu etnocentrismul
caracteristic fiecărui popor. Întodeauna clima din alte
teritorii era ori prea caldă, ori mult prea rece. Diodor din
Sicilia (80 î.Hr – 21 î.Hr.), un erudit care, bazându-se pe
diferite surse, alcătuieşte Biblioteca istorică descria
clima din nordul Mării Negre ca fiind asemănătoare cu ceea ce vedem
azi doar în documentarele despre Antartica, iar pe cea din Africa –
sudul Egiptului – ca pe un loc unde temperaturile sunt atât de
mari, încât omul nu poate să bea pentru că ar muri imediat din
cauza căldurii care l-ar usca de îndată.

Nu a durat mult până când s-au sugerat analogii între
climă şi caracteristicile esenţiale ale popoarelor, constatându-se
că oamenii sunt diferiţi pentru că mediile sunt diferite.
Evoluţia fiecărui popor este individuală, fiecare scriindu-şi
propria istorie. Se pare că acest fapt s-a constat încă din timpul
lui Herodot, care a consemnat: „Egiptenii, trăind sub un altfel de
cer şi alături de un fluviu atât de deosebit de celelate, şi-au
statornicit şi obiceiuri şi legi care, în multe privinţe, se bat
cap în cap cu cele ale altor neamuri. ” (Herodot, Istorii,
II,35 (trad. Felicia Vanţ-Ştef, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1961, p. 148 – n.t.).

Hipocrat notează şi el că deosebirile dintre Europa şi
Asia nu ţin numai de aspectul climatic. El spune că
blândeţea climei din Asia a determinat şi o stare de calm a
locuitorilor continentului, la fel cum clima Europei, cu alternanţa
ei între anotimpuri şi diferenţele mari de temperatură, a dus la
formarea unor caractere diferite ale indivizilor, în funcţie de
regiune. El compara locuitorii zonelor muntoase – care sunt înalţi,
voinici, harnici şi curajoşi – cu cei din zonele de câmpie, care
sunt mărunţi, plinuţi şi mai puţin harnici sau viteji. Analizând
relaţia dintre comportament şi climă, grecul a mai observat că
vremea preponderent rece de pe parcursul întregului an, îi face pe
sciţi să aibă toţi un comportament şi o înfăţişare asemănătoare. Cu
alte cuvinte, Hipocrat susţine ideea conform căreia
succesiunea antotimpurilor este responsabilă de
diversitatea naturii umane. (Hipocrat, Despre aer, ape
şi locuri, paragraful 12; în Texte alese, editura
Medicală, Bucureşti, 1960, p 136, 140 – n.t.)

Şi în opinia lui Gaius Iulius Solinus, frigul Sciţiei
întreţinea „sălbăticia” oamenilor, determinându-i pe
locuitori să aibă obiceiuri bizare, chiar macabre, precum băutul
sângelui morţilor sau consumarea acestuia în timpul ritualului
funebru, în timp ce craniile erau decorate şi folosite ca vase de
băut. (Solinus, Polyhistor (De Mirabilibus mundi), Paris
1847, cap. XVI.)

Literatura timpurie, plină de etnocentrism şi prejudecăţi,
explică în mod superficial cum comportamentul bizar ar
troglodiţilor este dictat de climă, determinându-i să trăiască „la
grămadă”, în mod primitiv şi să împartă nu numai mâncarea, ci şi
femeile şi copiii.

În Evul Mediu, puţini europeni se încumetau să facă călătorii
lungi, mai ales doar de dragul observării „celuilat”. Primii care
au început să practice această activitate au fost arabii cărora, pe
măsură ce explorau Europa, popoarele le păreau din ce în ce mai
ciudate şi mai diferenţiate. Asa se face că, avansând spre nord, ei
au întâlnit oameni care, în ţinuturile reci, aveau tenul palid şi
ochii albaştri, în armonie cu părul blond. Una dintre concluziile
arabilor – tributari concepţiilor vremii şi culturii lor – a fost
că specificul climei, pe lânga fizionomie, afectează şi
credinţa, considerând că lipsa căldurii a determinat
neamurile germanice să nu creadă într-o unică putere divină.

Teoria conform căreia cele 4 anotimpuri dau naştere unor
caractere complexe şi diversificate a dus, inevitabil, la
rasism, întărit în sec. al XVIII-lea de filosofii care au
acceptat împărţirea în patru rase (europenii, asiatiticii,
americanii şi africanii).

Secolul XIX se caracterizează prin superioritatea cu care Europa
tratează restul culturilor umane. Conform mentalităţii acelei
perioade, restul popoarelor erau necivilizate şi inferioare. Un
exemplu bun pentru a ne forma o idee despre ceea ce se întâmpla în
acea perioadă, sunt grădinile zoologice umane, în care europenii
expuneau, pe un teritoriu îngrădit, reprezentanţi ai unor populaţii
exotice precum nubienii, somalezii şi inuiţii, pe care îi obligau
să îşi reconstituie satele natale şi să le populeze, desfăşurând
activităţi zilnice. Smulşi din habitatul lor şi aduşi în Europa,
aceşti oameni erau expuşi pentru a satisface curiozităţile
occidentalilor.

Geograful german Friedrich Ratzel, unul dintre fondatorii
geografiei umane şi autorul cărţii Antropogeografie,
vorbeşte în operele sale despre felul în care clima continuă să
influenţeze oamenii, fie direct, prin acţiune asupra organismului
uman, fie indirect, prin modelarea mediul vegetal. În opinia lui,
ţări precum Franţa, Italia, Germania şi Statele Unite ale
Americii sunt mult mai avantajate faţă de restul, prin simplul fapt
că au o climă temperată, ce a dat naştere unor caractere
variate.

Privind din alt punct de vedere, influenţele climatice devin
evidente atunci când ne dăm seama că producţia de căldură
metabolică depinde de volumul corporal, ce determină
dimensiunile staturii.

De exemplu, populaţiile din regiunile calde (cele subsahariene
şi aborigenii australieni) tind să aibă o talie mică, pentru a
reduce din cantitatea de căldură metabolică internă care, în
condiţiile climatului la care sunt expuşi, poate fi un important
factor de stres fiziologic, afectându-le grav capacitatea de efort.
În schimb, populaţiile din regiunile mai reci sunt avantajate de o
talie mai mare, căci cantitatea suplimentară de căldură metabolică
acoperă pierderile energetice de peste zi.

Forma corpului variaza şi ea în funcţie de condiţiile climatice
la care s-au adaptat populaţiile de-a lungul timpului. Se consideră
că populaţiile din zonele calde au extremităţi lungi pentru a mări
suprafaţa de emisie, favorizând disiparea rapidă a căldurii
metabolice în exterior, în timp ce populaţiile din zonele reci au
extremităţi scurte, menite să ajute la reducerea suprafeţei de
emisie.

De la individ la
colectivitate

În condiţiile în care fenomenele climatice prezintă cel mai
accentuat dinamism dintre toate celelalte elemente ale mediului,
omul, conştientizând că resursele sale fiziologice sunt
destul de limitate şi nu îi permit decât o lentă adaptare
individuală, a fost nevoit să adopte comportamente de
prevenire. Pe de o parte, acestea îi permit să regleze
limitele potenţialului de supravieţuire în funcţie de intensitatea
transformărilor ambientale, iar pe de altă parte, să transmită
metodele de adaptare la nivelul întregii colectivităţi, pentru a
susţine o armonie colectivă la nivelul comunităţii.

Elementele culturale artifactuale (cum le numeşte Nicoleta Ionac
în cartea sa Clima şi comportamentul uman), cele care compun
fondul culturii materiale, sunt cele mai observabile trăsături de
diferenţiere a tiparelor comportamentale de grup. În această
categorie se încadrează dieta, vestimentaţia şi unele
obiceiuri.

Dieta este dictată de resursele de hrană disponibilă pe
un anumit spaţiu geografic, care la rândul ei depinde de factori
climatici precum temperatura aerului şi cantitatea de
precipitaţii. Totodată, se poate spune că factorii climatici au
determinat diferenţierea corespunzătoare a tiparelor alimentare ale
populaţiei globului, controlând structura şi compoziţia calorică a
dietei, dar şi tipul strategiilor comportamentale de obţinere şi
prelucrare a hranei.

În regiunile ecuatoriale, vremea fiind permanent caldă şi umedă,
dezvoltarea faunei şi a florei este favorizată, iar pentru a-şi
procura hrana, oamenii culturilor tradiţionale care mai
supravieţuiesc aici vânează şi culeg. Un exemplu reprezentativ este
tribul Hadza, cu aproximativ 800 de membri, care
trăieşte în Africa de Est. Aproximativ jumătate dintre memebrii
Hadza duc încă o viaţă de vânători-culegători. Membrii acestui trib
au un stil de viaţă simplu. Bărbaţii petrec, în medie, 12-19 ore pe
saptămână la vânătoare de mistreţi şi antilope, restul timpului
jucându-se împreună. Femeile de aici se duc la cules de rădăcini şi
seminţe, timp de maxim 2 ore pe zi, rămânând ca în restul timpului
să facă vizite şi să întreţină conversaţii. Prin urmare, modul lor
de viaţa este omogen şi extrovertit, principiul dominant în viaţa
lor fiind diviziunea muncii, care fiind destul de puţină, le
permite să îşi petreaca timpul socializând.

Situaţia se schimbă, însă, atunci când ne îndreptăm atenţia
către populaţii din regiunile tropicale aride şi semiaride, unde
lupta pentru supravieţuire este acerbă. Locuitorii de aici sunt
nevoiţi să accepte mobilitatea pentru a supravieţui.
Populaţia Kung, din deşertul Kalahari, de altfel
singura care trăieşte în interioriul acestuia (forţată fiind de
invaziile inamice din sud să se retragă) a supravieţuit numai
datorită unui nomadism primitiv legat de vânătoare şi cules. Aici
procurarea hranei este un lucru dificil, determinându-i pe
locuitori să ducă o viaţă foarte activă şi să aibă un comportament
agitat. Nu este de mirare că, pe lângă faptul că fauna şi flora
sunt sărace, boşimanii sunt nevoiţi să schimbe periodic teritoriul
pentru a lăsa timp naturii să se regenereze. În ansamblu, tipul de
peisaj determină activităţile nomade. Bărbaţii vânează în perechi,
în timp ce femeile caută vegetaţie. Carnea obţinută în urma
vânătorii – care poate dura zile întregi -, este împărţită tuturor
rudelor în funcţie de grad. Prin urmare, cu cât condiţiile
de viaţă sunt mai severe, cu atât oamenii sunt mai solidari şi mai
altruişti, depinzând foarte mult unul de altul.

Clima a influenţat şi credinţele. Numeroase au
fost şi sunt populaţiile care cred că natura este o întruchipare a
unei zeităţi care, în funcţie de atitudinile omenirii, pedepseşte
sau răsplăteşte. Astfel, comportamentele legate de credinţe
din rândul popoarelor care locuiesc în regiuni montane sau polare
se deosebesc radical de cele ale popoarelor agricole.
Incaşii din Anzii Peruvieni considerau că elementele meteorologice
sunt manifestări tangibile ale lui sami (esenţa animatoare a
universului), care reprezintă un sistem ce asigură distribuţia
spaţială a energiei existenţiale.

În încheiere am ales un exemplu care ilustrează cel mai bine
impactul climei asupra omenirii şi care explică, totodată, frica pe
care fiecare din noi o purtăm faţă de mânia naturii. Este vorba
despre o descoperire relativ recentă, un nucleu de sedimente
dintr-un lac din Munţii Anzi, care conţine cea mai detaliată bază
de date geochimică a fluctuaţiilor climatului tropical. În urma
studiilor, cercetătorii au descoperit că acumularea de sedimente a
înregistrat fluctuaţiile regulate de precipitaţii în perioada
cuprinsă între anii 300 î.Hr şi 900 d.Hr, în special cu
precipitaţii abundente în jurul anului 550. Însă, începând cu anul
900, o secetă severă s-a instalat aici şi a durat aproape trei
secole, cea mai uscată perioadă fiind înregistrată între anii 1000
şi 1040, eveniment corelat cu dispariţia populaţiilor
native americane, inclusiv Tiwanaku şi Wari care au locuit
pe teritoriul pe care astăzi se află Bolivia, Chile şi Peru. Prin
urmare, datorită climei trăim, mulţumită ei ne dezvoltăm şi
evoluăm, atât fizic, cât şi mental, dar tot ea ne poate
distruge.